DOREL VIŞAN: "Am învăţat să vorbesc cu corpul meu"

"Mi-am luat, imaginar, ficatul în braţe şi l-am mângâiat" 

- În urmă cu câţiva ani, admiratorii dvs. şi întreaga lume a teatrului românesc au intrat în panică auzind că sunteţi foarte bolnav de o su­ferinţă, cel mai adesea, fatală. Peste câtva timp, când zâmbetul dvs. a apărut din nou pe micul ecran şi pe scena Teatrului Naţional din Cluj, toată lumea a respirat uşurată. Acum, când norii negri au trecut şi sunteţi mai în formă ca ni­ciodată, ne gândim că minunea pe care aţi trăit-o le-ar putea fi de folos şi altora. Cum s-a în­tâm­plat?

- Acum câţiva ani am avut o infecţie la o coardă vocală şi am făcut o operaţie. La analizele necesare s-a descoperit şi "bucuria" asta la ficat: hepatită cronică virală! N-am ştiut până atunci de ea, duceam boala pe picioare, cum se spune. A fost un semnal de alarmă foarte dur, pe care a trebuit să-l gestionez cât mai repede, căci boala aceasta este foarte vicleană. Primul impuls a fost că e cuţitul la os şi că trebuie făcut ceva de ur­genţă, că altfel mă găt din lumea asta. Aşa că am început rapid cu tratamentul alopat, prescris de medic. Dar n-a fost suficient şi atunci am început tratamentul cu interferon, care este un medi­ca­ment extraordinar, dar are nişte reacţii secundare teribile, care pot mai degrabă să strice, decât să repare în organism. Poţi să-l iei, să te chinui de­geaba şi să n-aibă nici un efect. Eu am avut noroc, la mine a avut efect, într-o oarecare măsură, dar tot nu am fost restabilit şi vindecat total. În perioa­da aceea, întâmplarea, care niciodată nu e întâm­plătoare, a făcut să cunosc un medic mai tânăr, care m-a ajutat mult, pentru că m-a orientat spre medicina naturistă şi spre alte metode de tratament, care ţin de medicina complementară. Aşa am ajuns să-mi pla­nific singur vindecarea şi iată că acum sunt un om vindecat.

- Să le luăm pe rând, aţi înţeles, la un moment dat, că medicina alopată nu este suficientă pentru a trata boala dumneavoastră sau că este incapabilă să rezolve toate problemele medicale pe care le aveaţi...

- Da, am înţeles şi am simţit că medicina alopată a acoperit doar o parte a vindecării. Atunci m-am ho­tărât să caut şi alte metode de tratament. Eu citisem înainte câte ceva despre medicina complementară şi despre cea orientală, dar nu am folosit până atunci ceea ce ştiam, dar dacă am văzut că e bai mare, am reluat lecturile, învăţăturile şi notele mai vechi şi am început să practic unele dintre aceste metode. Primul pas a fost că am învăţat să-mi cunosc corpul, "să vorbesc" cu el. Pe orice organ

poţi să-l setezi, să-l scoţi afară (imaginar), să vorbeşti cu el, să-l cureţi, să-l ştergi, să-l mângâi, să râzi cu el. Aşadar, am ur­mat mai departe sfaturile medicinii alopate, dar, în pa­ralel, am aplicat tehnici orientale de echilibrare, de energizare, de setare a fica­tu­lui. Se spune că există o ie­rarhie a organelor. De exem­plu, stomacului poţi să-i or­doni să se alinieze la un stan­dard, dar ficatul este un nobil cu care trebuie să te porţi fru­mos. Inima este regele, plămânii - statul major, ve­zica biliară este tribunalul, ficatul e consiliul de mi­niştri, stomacul este ariergarda, aprovizionarea, intestinele şi rinichii sunt servitorii, debarasează, rinichii filtrează sângele, au o muncă de salahor. Poa­te nu le-am spus pe toate, dar cam aşa este organizată armata trupului. Dar să revin la boala mea, eu am vorbit cu ficatul, l-am scos (imaginar), l-am luat în braţe şi l-am mângâiat şi i-am făcut o carapace de apă­rare, ca aceea a unei broaşte ţestoase. Mental, în jurul ficatului, am pus o plasă, care să-i permită res­piraţia, dar prin care viruşii, care îl înconjurau să nu mai poată ajunge la el. Pe viruşi mi i-am imaginat ca pe nişte căluţi de mare ce încercau să-şi bage nasurile alungite prin plasa de care v-am vorbit. Ori acolo, în interiorul ficatului, lângă plasa aceea, mai aveam eu nişte "oameni" ai mei, aliaţii mei, care mă slujeau şi care veneau cu nişte săbii şi tăiau nasurile căluţilor, adică ale viruşilor. Pare copilăresc ceea ce vă spun, pare un joc de copil. E ca o poveste. Şi căluţii răniţi mergeau la ceilalţi şi le spuneau, măi, nu mai veniţi şi voi, că acolo vă taie nasul şi eu vedeam mental, îmi imaginam că nu mai vin alţii, că nu se mai apropie. Şi chiar simţeam că nu mai vin. Eu aşa am procedat, şi mi-am planificat ca în 3 săptămâni să scap de viruşii care mi-au atacat ficatul şi aşa a fost, în 3 săptămâni n-a mai fost nici un virus. După alte 3 săptămâni au venit din Scoţia rezultatele analizelor făcute la un laborator specializat în asemenea boli, şi scria negru pe alb: "Virus hepatic nedetectabil". Doctoriţa alopată care mă îngrijea m-a întrebat ce am făcut şi i-am spus că mi-am planificat vindecarea. Am spus că vreau ca atunci aşa să fie şi aşa a fost. Asta înseamnă să pla­nifici mental: vreau ca atunci să fie aşa şi aşa va fi. Aşa­dar, dacă-ţi impui şi bagi un program în creier, pro­gramul acela chiar funcţionează. Asta este ceea ce nu înţeleg occidentalii şi medicina alopată, din păcate. Ei râd de chestia asta, dar eu am mai vorbit şi cu alţi oameni care mi-au spus că instinctiv au procedat aşa, adică şi-au imaginat vindecarea şi chiar s-au vindecat. Şi eu m-am trezit cu ficatul vindecat.

- Spusă aşa, sub forma unei poveşti, vindecarea pare foarte simplă. Chiar aşa să fie?

- Dacă crezi în puterea minţii tale, în puterea gândului, chiar aşa este. Numai că trebuie să fii perseverent în aplicarea acestor metode şi să nu le întrerupi total niciodată. Chiar şi după ce ai primele semne de vindecare, trebuie să le mai practici. În cazul meu, lucrurile s-au com­plicat în sensul că tratamentul cu inter­feron a avut nişte efecte secundare extrem de ne­plăcute. Mi-a distrus un genunchi total, pi­ciorul s-a umflat şi s-a format ceea ce medicii numesc chist Baker, care a ajuns la o mărime de 12 cm. Medicii alopaţi care m-au văzut mi-au spus că soluţiile în cazul meu erau puncţia, operaţia şi un genunchi de plastic. I-am spus unui profesor de la Bucureşti că aş vrea să încerc nişte metode complementare de trata­ment, care se bazează pe concentrare, medi­taţie, vizualizare a locului bolnav, planificare a vindecării, dar profesorul mi-a spus că acelea sunt nişte prostii în care el n-are încredere. Dacă am văzut că aşa stau lucrurile, că toţi îmi spun de baston şi de cărucior, am venit aici la ţară, la mine, la Mărtineşti şi zilnic mi-am fă­cut automasaj, presopunctură, gimnastică, re­glare energetică şi multe altele încă. După 6 luni a început să se stabilizeze situaţia oa­re­cum, piciorul s-a dezumflat şi încet, încet şi-a reluat activitatea. Când m-am dus la profesor la Bucureşti, la control, el mi-a zis: "Ai văzut domnule, ce bine ţi-au făcut medicamentele pe care ţi le-am prescris, îţi mai dau încă şase luni de tratament." Eu nu i-am mai spus că, de fapt, nu le-am luat nici pe primele, aşa că nici n-am mai cumpărat alte medicamente. Am revenit acasă şi am reluat tratamentele complementare, am făcut şi masaj în apă sărată la Turda şi într-un an de zile puteam deja să merg normal. Mai rămăsese doar un chist de 2 cm sub genunchi, despre care doctoriţa mi-a spus că nu se va închide, că aşa e boala şi că, chiar dacă se închide, apare apoi în altă parte.

- Bănuiesc că dumneavoastră nu v-aţi mulţumit cu un asemenea verdict şi că v-aţi pus iar armata de aliaţi să vă ajute, nu?

- Să ştii că i-am pus la lucru şi chistul a dispărut în 5 zile. I-am pus însă într-o altă formă decât în cazul ficatului, dar nu-mi prea place să povestesc despre asta, pentru că mulţi nu pricep şi batjocoresc metoda. Este o vindecare cu lumină violetă care este bine­făcătoare. Lumina violetă fiind la marginea spectrului are nişte energii speciale. Linişteşte şi vindecă. De altfel, eu am practicat şi metoda Silva de liniştire şi de ajungere în stadiul alfa. Concret, am rugat-o pe doc­toriţă să-mi arate o imagine interioară a chistului. "Păi, degeaba vi-l arăt, că ăsta nu se mai vindecă, tot o să se mute de colo, colo şi nu mai scăpaţi de el." Am insistat să mi-l arate. "Domnişoară, i-am zis, numa' arată-mi-l, vorba ciobanului, că de restul mă ocup eu." Mi-a arătat radiografia genunchiului, ce avea o formă confuză şi o linie albă, unde era loca­lizat chistul. M-am dus acasă şi mi-am imaginat că pun la baza genunchiului deformat o fantă de lumină violetă, că aceasta se ridică treptat, acoperă tot ge­nunchiul şi nu se mai vede dunga aceea albă, a chis­tului. A doua zi, am făcut acelaşi exerciţiu, îmi ima­ginam genunchiul tot violet, a treia zi, la fel, a patra, la fel şi în a cincea zi chistul a dispărut. Dar cum e posibil, o să mă întrebaţi şi vă răspund aşa cum mi-au spus şi mie alţii, mult mai specializaţi decât mine în asemenea metode de tratare. Vindecarea s-a făcut prin minte. În momentul în care am închis mental boala în partea aceea a corpului, (prin imaginarea culorii vio­lete vindecătoare) celulele genunchiului au făcut o în­trebare la creier. "Şefule, aici s-a dat ordin că-i vin­decat, dar în spatele luminii nu e vindecat. Ce fa­cem?" "Vindecaţi!" a zis creierul. Aşa se vindecă orice parte a organismului. Mental. Dar asta presu­pune să depăşeşti emoţiile negative, să te concentrezi şi să te autocontrolezi în orice moment. Eu pot acum să fac aceste exerciţii de autocontrol foarte repede, pentru că le practic de multă vreme. Nici nu ştiţi cât este de mare puterea gândului. Niciodată să nu spui că eşti bolnav. Niciodată să nu spui că eşti bătrân, sau nefericit, sau supărat. Tot timpul să ai în faţă partea bună a vieţii, a existenţei. Să spui mereu, chiar dacă nu e chiar aşa, "sunt sănătos, sunt tânăr, în putere, sunt fericit, sunt mulţumit".

"Boala se naşte în minte şi tot acolo se vindecă"

- În literatura, medicina şi filozofia orientală se afirmă că este necesar să existe un echi­libru în tot şi în toate;, credeţi că ceva din viaţa dumneavoastră a atras îmbolnăvirea?

- Mintea mea a atras boala. Boala se naşte în minte şi tot aco­lo se şi vindecă. Toţi avem păcate, unele mai mari, altele mai mici. De la minciună şi mândrie, până la invidie, egoism şi ură, de la lene şi gelozie, până la ignoranţă, poftă şi necunoaştere. Toate sunt păcate care, într-un fel sau în al­tul, sunt pedepsite. Dar poate că mai intervin şi păcate ale înain­taşilor din cine ştie a câta gene­raţie. Totul se plăteşte pe lumea asta, nimic nu rămâne nepedepsit, iar scopul final al acestei judecăţi supreme este reinstaurarea echi­librului între toate şi aceasta se poate face prin puterea minţii. Ceea ce gândeşti, spun orientalii, aia eşti. Boala apare mai întâi în minte şi tot în puterea minţii stă şi vindecarea ei, dar şi salvarea în faţa provo­cărilor tot mai stresante ale timpului în care trăim. Tibetanii au trei metode de apă­rare şi salvare de stres. Lăsaţi-mă să vi le spun pentru că pot ajuta pe mulţi oameni. Prima este metoda antidotului: dacă cineva se gân­deşte la tine cu ură, tu trebuie să te gândeşti la el cu iubire. Este cea mai simplă formă de apărare. Dacă ţipă la tine, răspunde-i liniştit. A doua metodă este aceea a conştientizării: dacă cineva te urăşte, tu trebuie să înţelegi că ura este trecătoare, pentru că totul este zădărnicie, după cum spune şi Ecleziastul. Şi-n momen­tul în care vin ca o avalanşă necazu­rile asupra ta, tu trebuie să te gândeşti că toate sunt tre­cătoare şi că vor lua sfârşit. Prin a treia me­todă, foloseşti emoţiile negative ca şi cata­li­zator. Este ca şi cum ai cădea în mare şi te-ai folosi de forţa valurilor ca să ieşi la mal. Este cea mai periculoasă din cele trei, care sunt toate o cheiţă de deschidere a minţii şi a su­fletului şi de înţelegere a vieţii. Despre această metodă, nu­mită a Păunului, înţeleptul Mila­repa zice că este ca şi cum ai lua un giuvaer de pe capul unei vipere, care se poate întoarce în orice moment asupra ta să te muşte. Astea-s metode de a te apăra de stres. Din păcate, noi nu le cu­noaş­tem şi nici nu le practicăm. Îţi face unul rău.... "te-n cur pe mă-ta, stai că-ţi arăt eu ci­ne-s!", cam aşa zice românul nostru. Noi nu răspundem cu dra­goste, răspundem tot cu ură la ceea ce ni se face. Or, trebuie să în­văţăm că cea mai pu­ter­nică formă de apă­rare în lu­mea periculoasă în care tră­im este Iubirea. O spun şi vă rog să scrieţi cu literă mare pentru că alături de libertate, dreptate şi pace, Iubirea este unul dintre ţe­lurile şi idea­lu­rile oamenilor de pretu­tin­deni şi ea stă ca o regină pe primul loc.

"Mi-am modificat total viaţa"

- Sunteţi un mare actor, profesor, poet, măr­tu­risirile de acum arată publicului o altă faţă a omului Dorel Vişan. Toată această experienţă personală de vindecare a pornit din dorinţa de a trăi. Dincolo de fap­tul că v-aţi re­câştigat sănătatea, ce altceva aţi mai învăţat în aceşti ani?

- Am ajuns la concluzia că poţi muri din lumea asta, fără să ştii cine eşti, adică fără să ştii unde-i popa cu crucea. Or, se ştie că omul care trăieşte în confuzie nu poate fi un om sănătos, pen­tru că nu judecă bi­ne. Primul câştig es­te că am ajuns să mă cunosc foarte bine şi că am înţeles că poţi să te ajuţi singur, da­că-ţi disciplinezi min­­tea. Am fost în lumea întreagă pen­tru a învăţa din înţe­lep­ciunea medicinii tradiţionale de pre­tu­tindeni. Am călă­torit în Noua Zee­lan­dă, Australia, Chi­na, Congo, India, Vietnam, Mexic, Uruguay, Pa­ra­guay, Argentina, Tibet, Thailanda, Peru, Cambodgia, Japonia, Canada, nici nu mai ştiu pe unde n-am fost şi peste tot pe unde am umblat, am văzut cât de mult preţuiesc oamenii simplitatea, naturalul, tra­iul în aer liber, aproape de pământ, în concordanţă cu ciclurile mari ale anotimpurilor. Eu mi-am modi­ficat total viaţa. Trăiesc acum într-o casă ţărănească, lângă Cluj, lucrez zilnic în grădină, am plantat pomi, viţă-de-vie, am stupi, flori, straturi de castraveţi, cea­pă şi mor­covi, usturoi; fac zilnic exerciţii fizice, am ajuns la câte 100 de abdomene pe zi, fac automasaj, gim­nastică, de la o oră şi jumătate, până la trei ore pe zi. Ninge, plouă, picură de rouă, numai asta am de făcut şi asta fac. Când a fost baiul mare, am respectat o dietă severă, acuma e mai relaxată, am adoptat o cale de mijloc. E drept însă, câteodată, tot într-o parte mă trage şi mai mănânc şi ce nu-i potrivit. Altfel, n-am încetat să învăţ să trăiesc cât mai simplu şi învăţ cât de

multe pot despre corpul meu. Cunosc, de exem­plu, cele 5 forme de respiraţie, înţeleg cum se poate con­duce energia în corp, unde sunt meridianele, unde locurile de blocare a energiei, cum se poate educa şi stăpâni voinţa, cum să scap de cele trei otrăvuri mari ale lumii: ura, pofta şi iluzia. Oi, Doamne, câtă zoală, câte exerciţii, cât studiu, până am ajuns să înţeleg, cât de cât, ce-i cu mine pe lumea asta! Până am în­ţe­les că trupul singur are tot ce-i trebuie ca să se vin­de­ce şi să se refacă. Alopatia, medicina clasică, vindecă partea, dar omul trebuie să vindece întregul. Un corp uzat nu trebuie reparat pe ici, pe colo, ci "refăcut" în totalitate prin hrănirea cu energie naturală, aceea pe care o primeşte şi copilul la naştere. Această forţă de refacere a sănătăţii au intuit-o şi popoarele primitive care au folosit însă şi puterea poveştilor şi a miturilor, a artei, în general, pentru întoarcerea la lucrurile an­ces­trale şi, mai ales, la Lumina dintâi sub care Dum­ne­zeu i-a dăruit omului din energia Lui vie şi vinde­cătoare.

Copilasii de pe strada Caragiale au mai primit bani, o masa in oras si cadouri. Inca nu s-a strans suma de care au nevoie pentru a nu ajunge in strada

Situatia dramatica in care se afla Mariana David, mama a patru copii frumosi si cuminti care sunt pe cale sa isi piarda locuinta din cauza datoriilor la bloc a continuat sa mobilizeze Clujul. Dupa donatia celor de la EBS Romania, si elevii unei clase de la Colegiul “George Cosbuc” si sefii lantului de restaurante Marty le-au facut astazi cateva bucurii. Mai este nevoie insa de aproximativ 1.000 de lei ca sa isi poata plati datoriile. 
Micutii Laurentiu, Alin, Larisa si Madalin David au fost astazi la o pizza in oras pentru prima data in viata lor. Alaturi de mama lor, au fost invitati de cei de la Marty sa ia masa gratuit intr-unul dintre localurile lor. 

“Ne-au sunat, ne-au chemat acolo si ne-au dat 500 de lei, plus aceasta masa. Ne-am bucurat mult, a fost o sarbatoare, mai ales ca cei mici nu au mai avut parte niciodata de asa ceva. Le multumim tuturor celor care ne ajuta”, a declarat femeia, pentru Ziar de Cluj. 

O alta bucurie a venit din partea clasei a 3-a G3 din cadrul Colegiului National “George Cosbuc” care au strans in jur de 300 de lei pentru acest caz.

''Noi organizam in fiecare an un eveniment prin care sa ii responsabilizam pe copii sa faca o fapta buna inainte de Craciun. Banii sunt dati de parinti ca sa ii rasplateasca pentru acest lucru. Ne bucuram ca reusim sa ii implicam sa daruiasca si, in acelasi timp, sa ii ajutam pe copilasii frumosi din articol”, a declarat unul dintre parinti. 

Datoria familiei David la cheltuielile blocului in care locuieste este de 1.800 de lei. Amintim ca proprietara apartamentului le-a pus in vedere sa elibereze spatiul de la 1 ianuarie in cazul in care nu achita acesti bani. Veniturile lunare cu care supravietuiesc sunt de abia cateva sute de lei, din alocatiile copiilor si indemnizatia sociala pe care o primeste Mariana David. Este si motivul pentru care au ramas cu aceasta datorie.
Femeia are 39 de ani si o viata plina de sacrificii. Mai are si o lista lunga de meserii pe care le-a deprins de-a lungul timpului. 

“Stiu croitorie, am fost casier-gestionar, casierie si am facut un curs de asistent relatii cu publicul si comunicare. Am tot cautat de lucru, dar nu am primit, cand aud ca am patru copii, angajatorii dau inapoi. Am cautat mult chiar si la blocuri, sa fac curatenie pe scara, dar nu am fost aleasa. Mai fac croitorie acasa, mi-ar placea sa gasesc ceva de lucru de acasa, ca sa pot sa stau si cu copiii”, precizeaza ea. 

Copiii mai mari merg la Colegiul Tehnic “Ana Aslan” si cel mic la gradinita. In vacante stau acasa, cu mama lor, mai merg in parc si isi viziteaza rudele. Blocul nu are spatiu pentru copii, iar vecinii, in marea lor majoritate pesionari, nu sunt mari iubitori de copii. In afara de Laurentiu, nici unul dintre ei nu a iesit vreodata din Cluj-Napoca. 


Cei care vor sa o ajute pe Mariana David sa le asigure o viata mai buna copiilor ei o pot contacta la numarul de telefon 0753.514.074 sau le pot duce diverse lucruri la adresa de pe strada Ion Luca Caragiale, nr. 5-7, etaj 2, apartament 51.

De la Carol I la Traian Băsescu: scurt istoric al alegerilor din România

Duminică, 2 noiembrie, românii vor merge să îşi aleagă un nou preşedinte. Un exerciţiu democratic pe care îl fac de un secol şi jumătate, cum ştiu ei mai bine. Iată o sinteză a modului în care s-au desfăşurat alegerile - parlamentare şi apoi prezidenţiale - de la independenţa ţării până în prezent.

„Sufragiul universal trebueşte păstrat. Pe măsură ce-şi va face educaţia, maturitatea lui va fi tot mai accentuată.”, Vintilă Brătianu, fost prim-ministru al României (1927-1928)

În primii ani de existenţă independentă a României, cu statut de monarhie constituţională, până la înfiinţarea primelor partide politice – Partidul Naţional Liberal  (1875) şi Partidul Conservator (1880) –, monarhul era acela care acţiona ca un catalizator al vieţii politice, îngrijindu-se ca guvernarea să fie asigurată de grupări politice cu orientări moderate. În 1895, după două lungi guvernări liberale şi, respectiv, conservatoare, este instaurată procedura „rotativei guvernamentale”, care a fost menţinută până în 1916. Asfel, cele două mari partide alternau la guvernare o dată la patru ani. Se organizau alegeri parlamentare după ce regele dizolva Parlamentul bicameral, guvernul îşi depunea mandantul, iar regele numea un nou guvern, care era însărcinat cu organizarea de noi alegeri parlamentare. Deşi sistemul rotativei guvernamentale era instituit pentru a asigura stabilitatea vieţii politice din România, s-a demonstrat că partidul care se afla la guvernare întotdeauna reuşea să strângă şi majoritatea parlamentară.

Marea Unire a schimbat dinamica politicii naţionale şi, implicit, a organizării alegerilor. În România Mare au apărut numeroase formaţiuni politice – Liga Apărării Naţional Creştine, LANC (1923), Partidul Naţional Ţărănesc (1926), Legiunea Arhanghelului Mihail (1927, devenită Garda de Fier în 1930), Partidul Ţărănesc (dr. N. Lupu), PNL, gruparea Gh. Brătianu (1930), Partidul Radical-Ţărănesc (1932), Partidul Naţional Agrar (în 1935 fuzionează cu LANC şi formează Partidul Naţional Creştin) ş.a. Pluripartidismul era în floare în România, iar partidele politice nu ezitau să culeagă roadele votului universal – dar şi al analfabetismului şi sărăciei în care trăia, mai ales, populaţia din mediul rural. Rezultatul: instabilitate politică ridicată, cu 33 de guverne cu o medie de funcţionare de opt luni şi 10 alegeri parlamentare. Astfel, campaniile electorale au început să fie presărate din ce în ce mai mult de mită, bătăi, fraude electorale, mesaje denigratoare şi manipulări.

Alegerile, o comedie neagră la nivel naţional

Situaţia s-a schimbat în 1938, când regele Carol al II-lea instaurează un regim autoritar şi subminează partidele politice. După încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial, s-au organizat alegeri parlamentare în 1946, în contextul ocupaţiei sovietice şi al presiunilor făcute de comunişti. În cursă au intrat BPD (Blocul Partidelor Democratice) – alianţă electorală a formaţiunilor politice pro-comuniste, care includeau şi PCR, PSDR, PNL Tătărescu şi Frontul Plugarilor –, PNŢ şi PNL. Fraudarea acestor alegeri de către comunişti a fost flagrantă – furturi de urne, de voturi, ocuparea localurilor de vot, atacarea opoziţiei, crime şi multe alte asemenea grozăvii. Degeaba au protestat ţărăniştii şi liberalii. Degeaba au strigat englezii de la Foreign Office că alegerile au fost „un fals complet” şi americanii că au fost „o farsă totală”. Pe 25 noiembrie au fost publicate rezultatele oficiale: BPD era declarat câştigător cu 79,86% din voturi. În realitate, scorul aparţinea PNŢ, dar asta nu servea scopurilor noilor ciocoi comunişti. Şi ei aveau să aibă sorţi de izbândă, căci din 1947 România a încetat să mai fie un stat democratic, devenind un stat comunist, plasat în orbita Moscovei.

După instaurarea comunismului în România, alegerile au devenit o formalitate. Candidaţii ce intrau în cursa alegerilor parlamentare pentru Marea Adunare Naţională erau daţi de un singur partid, singurul existent, partidul-stat, PCR, nu exista o campanie electorală adevărată, iar majoritatea populaţiei practica absenteismul de la urne. Câştigătorul era dinainte stabilit, ca în orice şaradă serioasă, şi, totuşi, în ciuda tuturor neajunsurilor vieţii cotidiene, el era ales în unanimitate de popor. Pe 29 martie 1974 are loc un moment crucial în istoria României – Nicolae Ceauşescu este ales în funcţia nou-creată de preşedinte al RSR. Era primul preşedinte al României, care, la ceremonia de învestire, pe lângă eşarfa tricoloră cu stema ţării, primea şi un sceptru. Ca fapt divers, Salvador Dali, emoţionat de gestul preşedintelui român, i-a scris: „Apreciez profund actul dumneavoastră istoric de instituire a sceptrului prezidenţial. Al dumneavoastră respectuos, Salvador Dali”.

Românii îl aleg liber pe Ion Iliescu

După înlăturarea comunismului şi a cuplului prezindenţial Nicolae şi Elena Ceauşescu, odată cu revoluţia din 1989, în România se organizează primele alegeri libere, în democraţie, după 50 de ani. Alegerile prezidenţiale au fost programate pentru 20 mai 1990. Anterior, România fusese zdruncinată de tribulaţii sociale serioase: puterea fusese preluată provizoriu de Frontul Salvării Naţionale (FSN) – o relicvă a fostului regim, condus de Ion Iliescu şi alcătuit din numeroşi foşti membri ai aparatului comunist –, iar străzile Bucureştiului au fost invadate de cetăţeni care manifestau vehement împotriva lui Iliescu, eveniment cunoscut ca fenomentul Piaţa Universităţii. Se reînfiinţaseră şi fostele partidele istorice, aşa că în cursa pentru prezidenţiale au intrat trei candidaţi: Ion Iliescu susţinut de FSN, Radu Câmpeanu din partea PNL şi Ion Raţiu din parte PNŢCD. Din cele peste 17 milioane de alegători, s-au prezentat la vot aproape 15 – o prezenţă covârşitoare, cea mai mare din perioada post-comunistă, însumând 86% dintre cetăţenii cu drept de vot. Le pria românilor democraţia, se bucurau de ea, dar ştampila o puseseră pe candidatul cel mai apropiat de profilul vechiului regim. Ion Iliescu a primit 85% din voturi şi a devenit primul preşedinte al României democratice.

În 1990, mandatul preşedintelui era de doi ani, în 1991 adoptându-se şi o nouă Constituţie care reglementa mandatul preşedintelui la patru ani. Noi alegeri prezidenţiale au fost organizate în 1992. În primul tur al prezidenţialelor, care a avut la la 27 septembrie, s-au prezentat 76% dintre alegători, care şi-au împărţit voturile celor şase candidaţi pentru scaunul de la Cotroceni: Ion Iliescu, Emil Constantinescu, Gheorghe Funar, Caius Traian Dragomir, Ioan Mânzatu, Mircea Druc. Pentru scrutinul din 11 octombrie s-au calificat Ion Iliescu (FSDN) şi Emil Constantinescu (CDR). La vot s-au prezentat mai puţini alegători (73,23%), şi majoritatea l-au preferat tot pe Ion Iliescu la preşedinţie. Deşi Emil Constantinescu a pierdut bătălia electorală, partidul său şi-a consolidat poziţia ca principală forţă de opoziţie.

Prima rocadă de putere – Constantinescu preşedinte

În cursa pentru preşedinţie din 1996 s-au înscris cei mai mulţi candidaţi – 16. După primul scrutin, din 3 noiembrie,  au rămas în competiţie Ion Iliescu şi Emil Constantinescu. Patru zile mai târziu, Emil Constantinescu primea sprijinul candidatului care se plasase pe locul trei, Petre Roman, pentru cel de-al doilea tur de scrutin. Cu voturile lui Petre Roman, cu speranţele românilor pentru o viaţă mai bună şi cu teama domnului Iliescu de a-şi mărturisi credinţa în Dumnezeu, Emil Constantinescu reuşeşte să câştige alegerile prezidenţiale, primind 7 milioane de voturi (54,41%). La 6 decembrie 1996, CDR, USD şi UDMR au semnat un acord de solidaritate parlamentară şi guvernamentală, astfel obţinând şi majoritatea parlamentară. Acesta a fost primul transfer de putere din perioada post-comunistă, realizat în spirit democratic.

Catch-22: cu „Tribunul” la prezidenţiale

La alegerile din 2000, preşedintele Constantinescu, care dezamăgise în timpul mandatului său mulţi alegători, s-a declarat neputincios în faţa sistemului şi nu a mai candidat. În primul tur de scrutin, din 26 noiembrie, au participat 12 candidaţi, însă dreapta politică a fost extrem de fărâmiţată. Din această cauză, şi pentru că populaţia s-a revoltat faţă de clasa politică, în turul doi de scrutin, din 10 decembrie, au ajuns să se confrunte Ion Iliescu şi Corneliu Vadim Tudor. Cu opţiunile îngrădite astfel, românii s-au văzut nevoiţi să îl realeagă preşedinte pe Ion Iliescu (66,83%).

Trăiţi bine?

În 2004, din cei 12 candidaţi care au intrat în primul tur de scurtin, s-au calificat în cursa finală pentru Cotroceni Adrian Năstase (Alianţa PSD+PUR) – fost prim-ministru în ultimul mandat al lui Ion Iliescu - şi Traian Băsescu (Alianţa DA) – fost Primar al Municipiului Bucureşti. Dar Traian Băsescu nu fusese în cărţi pentru funcţia de preşedinte de la bun început. Theodor Stolojan fusese propus să candideze din partea Alianţei Dreptate şi Adevăr, însă cu două luni înainte de alegeri, cu explicaţii evazive, Theodor Stolojan s-a retras, cedând locul lui Traian Băsescu. Băsescu i-a salutat pe români cu urarea „Să trăiţi bine!” şi în turul doi de scrutin, din 12 decembrie, l-a învins pe Adrian Năstase, cumulând 51,23% din voturi.

Preşedinte pentru o noapte

Mandatul preşedintelui fiind fixat la cinci ani, noile alegeri prezidenţiale au avut loc în 2009. Şi acum Traian Băsescu s-a confruntat, în turul doi de scrutin, cu un candidat din partea PSD, Mircea Geoană. A fost o campanie electorală condusă de marii patroni de televiziuni, în care s-au adus diverse acuze – şi scuze deopotrivă. Totuşi, după ce Mircea Geoană s-a crezut preşedinte pentru o noapte, rezultatele oficiale ale alegerilor l-au confirmat tot pe Traian Băsescu în funcţia de preşedinte al României.

  

Cine sunt cei 14 candidaţi la alegerile prezidenţiale la alegerile din 2 noiembrie 2014

Victor Viorel Ponta (Alianţa Electorală PSD-UNPR-PC) are 42 de ani şi candidează pentru prima dată la presedinţie.

Klaus-Werner Iohannis (Alianţa Creştin-Liberală PNL-PDL) are 55 de ani. A fost primarul Sibiului din anul 2000 şi candidează la funcţia supremă în stat după ce fostul lider al PNL, Crin Antonescu, a renunţat la candidatură.

Elena Udrea (Partidul Mişcarea Populară) are 41 de ani, fiind cel mai tânăr candidat la Preşedinţie. A fost ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului în cabinetul condus de Emil Boc. A demisionat din PDL după alegerea lui Vasile Blaga în funcţia de preşedinte al partidului şi a devenit lider PMP.

Monica Luisa Macovei are 55 de ani şi candidează independent. A fost ministru al Justiţiei şi a demisionat din PDL pentru a candida la alegerile prezidenţiale.

Călin Popescu Tăriceanu are 62 de ani şi a fost premier al României. În prezent este preşedintele Senatului, iar la funcţia supremă în stat candidează independent.

Teodor Meleşcanu are 73 de ani şi a fost director al Serviciului de Informaţii Externe. Fost ministru de Externe, Meleşcanu candidează ca independent la funcţia de preşedinte.

Dan Diaconescu (Partidul Poporului – Dan Diaconescu) are 46 de ani, este ziarist, prezentator, fondator al televiziunilor OTV şi DDTV. În 2010 a format Partidul Poporului.

 

Kelemen Hunor (UDMR) are 47 de ani şi a fost ministru al Culturii şi vicepremier în cabinetul condus de Victor Ponta.

Szilagyi Zsolt (Partidului Popular Maghiar din Transilvania) are 46 de ani. Din 2008, de când a fost numit şeful de campanie al candidatului Tokes Laszlo la alegerile europarlamentare din 2009, şi până în prezent este şeful de cabinet al acestuia, la Bruxelles.

Corneliu Vadim Tudor (PRM) are 65 de ani şi candidează pentru a cincea oară la alegerile prezidenţiale. În anul 2000 a ajuns în turul doi al scrutinului, pe care l-a pierdut în faţa lui Ion Iliescu.

Constantin Rotaru (Partidul Alternativa Socialistă) are 59 de ani este om de afaceri. A candidat la alegerile parlamentare pentru Parlamentul European din 25 noiembrie 2007 şi în 2009 a candidat la Preşedinţia României.

William Brânză (Partidul Ecologist Român) are 42 de ani şi este deputat.

Mirel Mircea Amariţei (Partidul Prodemo) este de profesie avocat şi este liderul partidului Prodemo.

Gheorghe Funar are 65 de ani şi candidează independent la funcţia de preşedinte. A fost primar al oraşului Cluj-Napoca şi secretar general al Partidului România Mare.

I N V I T A Ţ I E

          În ziua de luni, 13 octombrie a.c., candidatul Gheorghe Funar este invitat la postul de televiziune ANTENA 3, la emisiunea domnului Mihai Gâdea, de la ora 21,30, la o dezbatere în „Biroul Preşedintelui României”.

          Vă adresăm invitaţia de a urmări această emisiune împreună cu familia şi rudele Dumneavoastră, precum şi cu toţi vecinii.

          Vă dorim la toţi sănătate.

Biroul de presă

al candidatului Gheorghe Funar la funcţia de Preşedinte al României

VA FI SUSPENDAT PREMIERUL PONTA ORI VA FI SUSPENDAT PREŞEDINTELE ROMÂNIEI SAU AMÂNDOI ?

          Mai sunt câteva zile până când alianţa P.S.D.-U.N.P.R.-P.C., folosindu-se de preşedintele Senatului, domnul Tăriceanu, va hotărâ în Parlament să fie suspendat Preşedintele României, Traian Băsescu, şi să fie organizat un referendum naţional în data de 2 noiembrie a.c. Cei de la alianţa politică de Stânga nu ştiu că data referendumului o stabileşte Preşedintele României.

          În baza articolului 109, alin.2 din Constituţie, Preşedintele României are dreptul să ceară urmărirea penală a membrilor Guvernului. „Dacă s-a cerut urmărirea penală, Preşedintele României poate dispune suspendarea acestora din funcţie.”

          În faptele de mare corupţie, anchetate de D.N.A. în legătură cu o firmă multinaţională, în care sunt implicaţi nouă miniştrii, se pare că apare şi numele actualului premier, Victor-Viorel Ponta.

          Alegătorii români aşteaptă să vadă cine va muta primul în jocul de Putere. Logic şi practic, Preşedintele României joacă cu piesele albe.

          Le doresc mult succes !

Dr.Gheorghe Funar

Candidat independent la funcţia de Preşedinte al României

Cluj-Napoca,

30 septembrie 2014