luni, 26 ianuarie 2015

Scrisoare deschisă către președintele României, Klaus Iohannis



Nu vă lăsați înconjurat ! (II)

Mulți dintre românii care v-au votat, și nu numai aceștia, așteaptă să operați schimbări la vârful serviciilor secrete și al principalelor unități de parchet (DNA, DIICOT și Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție), unde se află oameni promovați și fidelizați de fostul președinte Traian Băsescu (SRI, SIE, SPP, STS, DNA) sau de premierul Victor Ponta (PÎCCJ, DIICOT).­ Pentru că majoritatea acestor șefi de instituții au fost promovați pe criterii clientelare, nu pe criterii de competență profesională și de probitate morală, iar asupra unora dintre  aceștia planează acuzații privind săvârșirea unor grave abuzuri, îndeosebi de poliție politică, și chiar a unor fapte de corupție. Într-un asemenea context, a stârnit îngrijorare afirmația făcută de un politician foarte apropiat dumneavoastră, eurodeputatul Eduard Hellvig, într-un interviu acordat cotidianului Evenimentul Zilei, că la conducerea SRI și SIE se află profesioniști incontestabili. Este incontestabil că în serviciile secrete românești activează mulți profesioniști, dar este o marotă falsă că șefii acestora ar fi profesioniști de neînlocuit. O asemenea aserțiune este contrazisă în primul rând de parcursul lor profesional, începând cu studiile absolvite.
Astfel, generalul Florian Coldea primul adjunct al directorului SRI (și șeful de facto al acestui serviciu), a abandonat studiile la Institutul Politehnic din Timișoara după un an și jumătate și a repetat un an la Academia Națională de Informații. La începutul carierei, a fost sprijinit de unchiul său, generalul Dan Gheorghe (originar din același județ, Arad), care a deținut funcții de conducere în USLA, UM 0215 și SRI, și de nașul său de căsătorie, generalul Sorin Brăteanu, fost șef al Secretariatului General al SRI. Președintele Traian Băsescu l-a numit pe Florian Coldea prim-adjunct al directorului SRI în anul 2005, când acesta avea vârsta de 34 de ani și gradul de maior, la intervenția și cu susținerea politică a tandemului PDL-ist de la Arad, Gheorghe Falcă și Gheorghe Seculici, aflați în relații de afinitate cu șeful statului, care aveau conexiuni cu cercuri politice din SUA pe filiera unor culte neoprotestante.
Generalul Silviu Predoiu, primul adjunct al directorului SIE (și șeful de facto al acestui serviciu), a absolvit printre ultimii din promoție Facultatea de Geologie-Geografie a Universității din București și a fost repartizat la Petroșani, unde a fost cooptat în Securitate, respectiv în DIE, grație relațiilor tatălui său, colonelul Niculaie Predoiu, care a deținut funcția de șef CI pe Inspectoratul General al Miliției înainte de 1989. Prima promovare importantă a lui Silviu Predoiu în SIE s-a produs în timpul președintelui Emil Constantinescu, când a fost numit șef al Direcției de Crimă Organizată, în urma intervenției soției sale la șeful statului, căruia îi fusese studentă la Facultatea de Geologie-Geografie. În timpul președintelui Ion Iliescu, Silviu Predoiu a fost avansat general și numit șef al Direcției Generale de Securitate Internă din SIE, grație faptului că tatăl său a fost coleg de studii la Moscova cu tatăl șefului de atunci al SIE, Gheorghe Fulga, un apropiat al lui Iliescu. În mod oarecum inexplicabil atunci, dar explicabil ulterior prin faptul că era șantajabil, președintele Traian Băsescu l-a numit pe generalul Predoiu prim-adjunct al SIE în 2005.
Directorul SPP, generalul Lucian Pahonțu, numit în această funcție de președintele Traian Băsescu în 2005, a avut probleme de alfabetizare, conform unui comandant direct al său din perioada când era soldat în trupele de jandarmi, care afirmă că trebuia să-i scrie scrisorile către cei de acasă întrucât nu căpătase această deprindere. Omul de încredere al lui Traian Băsescu din SPP a fost însă generalul Alexandru Burian, care a fost numit adjunct al directorului SPP pentru activitatea de informații tot în anul 2005. Burian a absolvit Academia Politică a Academiei Militare Generale și a fost mare activist plătit al CC al UTC înainte de 1989, inclusiv prim secretar UTC la Academia Militară, după care a activat în Direcția de Informații Militare a Ministerului Apărării Naționale, de unde a fost promovat, în 1999, locțiitor al șefului serviciului secret al MAI (DGIPI), chestorul Virgil Ardelean, care s-a lăudat că l-ar fi inflitrat ulterior în SPP.
Nici directorul SRI, George Maior, nu se poate lăuda că ar fi dovedit excelență înainte de a fi numit director al SRI. N-a fost un student eminent al Facultății de Drept a Universității Babeș Bolayi din Cluj Napoca, nu a practicat și nu s-a remarcat în domeniul dreptului, iar funcțiile pe care le-a deținut în Ministerul Afacerilor Externe (diplomat din 1992, culminând cu funcția de însărcinat interimar cu afaceri la Dublin, în Republica Irlanda, în perioada 1997-1998), Ministerul Apărării Naționale (secretar de stat pentru relații internaționale, în perioada 2001-2004) și în Parlament (senator PSD de Alba, în perioada 2004-2006) se datorează influenței tatălui său, profesorul universitar Liviu Maior, fost ministru al Educației în Guvernul Văcăroiu și ambasador al României în Canada, cunoscut drept un apropiat al fostului președinte Ion Iliescu, precum și influenței nașului său de la prima căsătorie, fostul și actualul ministru PSD Ioan Rus.
Fostul președinte Traian Băsescu a lansat alegația că, în cazul lui George Maior, a numit în 2006 un reprezentant al opoziției, respectiv al PSD, în funcția de director al principalului serviciu secret al României, SRI, dar aceasta nu are suport întrucât în realitate promovarea lui Maior este opera (și răsplata) aliațiilor noștri americani pentru serviciile aduse de tatăl său și de el însuși. Conform unor surse din fosta Securitate și din mediile universitare, profesorul Liviu Maior ar fi colaborat cu serviciile secrete americane înainte de 1989, când a obținut burse de specializare la Universitatea Ann Arbour din Michigan și la Universitatea Bloomington din Indiana. George Maior a deschis calea Microsoft spre România în perioada în care era însărcinat interimar cu afaceri la Dublin, unde își are sediul sucursala pentru Europa a marii corporații americane, iar, în perioada în care a deținut funcția de secretar de stat la Ministerul Apărării Naționale, a negociat atât aderarea României la NATO cât și o serie de contracte controversate, cum ar fi cele privind achiziționarea unor fregate din Marea Britanie și a unor avioane americane F16.
Cu câteva săptămâni înaintea alegeriilor prezidențiale, cu prilejul decernării titlului de doctor honoris causa de către Universitatea de Vest din Timișoara, fără să-i ceară cineva, directorul SRI, George Maior, a declarat că-și va depunde mandatul imediat după investirea noului președinte al României, considerând că este firesc să-i lase acestuia libertatea de apreciere și de alegere. A trecut peste o lună de la investirea dumneavoastră, domnule Klaus Iohannis, în funcția de președinte al României, dar directorul SRI a uitat se pare de angajamentul luat. Pentru că nașul Maior se aștepta să devină președinte finul Ponta, căruia urma să-i depună mandatul de director al SRI, pentru a-i putea încredința mandatul de prim-ministru al Guvernului României. N-a fost însă să fie pentru cine și pentru ce s-a pregătit.
Traian Băsescu i-a fidelizat pe șefii militari de servicii secrete, acordându-le două sau trei stele de general în cele două mandate prezidențiale pe care le-a deținut. Astfel generalii Florian Coldea (SRI), Silviu Predoiu (SIE) și Marcel Opriș (SPP) au primit în această perioadă câte trei stele de general, ultimii doi devenind generali cu patru stele, iar generalii Pahonțu și Burian de la SPP au fost răsplătiți cu câte două stele. Loialitatea sau mai binezis obediența acestor generali a fost pe măsură. Generalii Coldea, Predoiu și Opriș au fost implicați din plin în favoarea fostului locatar de la Palatul Cotroceni la alegerile prezidențiale din 2009, precum și la referendumurile pentru demiterea acestuia din 2007 și 2012. Pe de altă parte, generalii Coldea, Burian și Predoiu au fost implicați în acțiuni evidente de poliției politică în favoarea ex-președintelui Băsescu.
Astfel, generalul Coldea a fost depistat că a întocmit note scrise, în scop de șantaj și de compromitere, referitor la trei judecători de la Curtea Constituțională (Ion Predescu, Nicolae Cochinescu și Aspazia Cojocaru) după ce aceștia au acordat aviz favorabil cererii de suspendare a președintelui Băsescu în aprilie 2007. Iar, după suspendarea surpriză din iulie 2012, generalul Coldea a constituit o celulă de criză care a livrat zilnic materie primă pentru aparițiile publice ale președintelui suspendat și, concomitent, a alimentat agenți acoperiți din mass-media cu materiale de denigrare a adversarilor politici din USL și de dezinformare a opiniei publice interne și internaționale. Pe de altă parte, conform unor ofițeri care au activat în SRI, generalul Coldea a emis un ordin ilegal privind monitorizarea tuturor politicieniilor, cu excepția președintelui României, respectiv a membrilor Guvernului, a membrilor Parlamentului, a președinților de consilii județene, a primarilor, ș.a. Potrivit surselor, astfel de operațiuni de monitorizare au fost realizate de Structura 3 a UM 0289 din SRI.
Foști ofițeri din SPP au dezvăluit că acțiuni de poliție politică a realizat și unitatea informativă a acestui serviciu, sub coordonarea generalului Alexandru Burian, această unitate infiltrând ofițeri conspirați în partide politice, în mass-media, în aparatul administrativ al Parlamentului și al Guvernului și chiar în SPP. La rândul său, generalul Silviu Predoiu a fost acuzat că a coordonat ofițerii SIE implicați în străinătate în măsluirea voturilor în favoarea lui Traian Băsescu la alegeriile prezidențiale din 2009, îndeosebi la ambasada României din Paris, precum și că a coordonat operațiunea ofițerilor deplin conspirați ai SIE care au compromis guvernarea USL în spațiul occidental după referendumul pentru demiterea președintelui Băsescu din iulie 2012. Generalul Predoiu a pus umărul și la anchetarea ex-premierului Adrian Năstase, furnizând mai multe date și documente incriminatoare la adresa acestuia, inclusiv prin determinarea colonelului SIE Ioan Păun, fost consul în China, să spună tot ce știe.
Nu putem trece cu vederea nici faptul că, în ultimii ani, primul adjunct al directorului SRI, generalul Florian Coldea, și-a extins tentaculele, și implicit influența și potențialul de poliție politică, asupra altor două servicii secrete: SPP și DIPI (serviciul secret al MAI). În anul 2009, un subaltern apropiat al generalului Coldea, colonelul Costin Nedelea, avansat ulterior general, a fost transferat de la SRI și numit, după un examen dubios, șef al unității informative al SPP. În vara anului 2014, un alt ofițer SRI fidel generalului Coldea, colonelul Gheorghe Nicolae, a fost numit la comanda DIPI.
Nu în ultimul rând, la adresa șefilor de servicii secrete au fost lansate acuzații grave de nepotism și de corupție. Generalul Coldea a fost acuzat că ar fi favorizat-o pe soția sa Dorina, prin promovarea în funcțiile de șef al Serviciului de Protocol al SRI și apoi de director adjunct al Centrului de Psihologie al SRI, precum și prin avansarea acesteia la gradul de locotenent-colonel în timp ce se afla în concediu pentru creșterea copilului, încălcând astfel regulamentele militare. Generalul Predoiu a fost acuzat că și-a promovat soția la conducerea Serviciului Analiză din SIE și ca apoi a devenit șefa unuia din serviciile Direcției Resurse Umane, care se ocupa cu angajarea și promovarea ofițerilor externiști. Generalului Opriș i s-a reporșat că ar fi favorizat o firmă aparținând unor prieteni de familie, denumită S.C. Quality Bussiness Solutions S.R.L. la care soția sa a fost angajata șef administrativ și contabil, această firmă câștigând nu mai puțin de 51 de contracte publice, în valoare totală de peste 7 milioane de euro, scoase la licitație de STS. La adresa generalului Coldea s-au lansat și acuzații de deturnare de fonduri referitor la 4 milioane de euro din suma de 13 milioane de euro care a fost alocată de statul nostru pentru răscumpărarea jurnaliștilor români răpiți în Irak în 2005. Generalului Predoiu i s-a imputat că ar fi fost implicat în afaceri cu petrol și cu armament în timp ce se afla la post la ambasada României din Nigeria și că ar fi fost cercetat pentru fapte de corupție de Parchetul Militar și apoi de DNA, în dosarul nr.11/P/2006.
În regimul Băsescu, alături de stelele căzute pe umeri, a crescut considerabil și averea principalilor șefi ai serviciilor secrete, fapt vizibil în proprietățiile imobiliare și în conturile deținute. Generalul Burian a achiziționat o vilă în București și și-a construit o altă vilă în orașul natal Baia Sprie din județul Maramureș. Generalul Coldea a achiziționat un apartament de lux în București (pentru care a folosit și suma de 100.000 lei, primită într-un pachet de la șeful SRI Arad, colonelul Dan Calalb) și și-a construit o vilă în comuna natală Târnova din județul Arad. Generalul Predoiu deține un apartament în centrul capitalei și și-a construit o vilă somptuoasă în zona Băneasa. Generalul Opriș deține un apartament în București, un apartament de vacanță în Eforie, două terenuri însumând 28,4 hectare în localitatea Podu Dâmboviței din județul Argeș și un teren de 450 mp în localitatea Bragadiru, lângă capitală.

(Va urma)

Cluj Napoca,                                                               Senator independent
23.01.2015                                                                        Valer Marian

joi, 22 ianuarie 2015

SENATORUL P.S.D. TONI GREBLĂ A ACŢIONAT PENTRU EXPROPRIEREA ROMÂNILOR DE CĂTRE STRĂINI



După decembrie 1989, în Holocaustul împotriva românilor, în ceea ce priveşte dreptul de proprietate privată se desfăşoară etapele de restituire a proprietăţilor confiscate de regimul comunist şi de vânzare a pământului românesc la străini. România, nu întâmplător, este singura dintre ţările foste socialiste unde se aplică principiul „restitutio in integrum”. Ca urmare, foştilor proprietari şi urmaşilor acestora le-au fost restituite numeroase clădiri şi mari suprafeţe de terenuri şi păduri. La aceştia s-au adăugat pretenţiile Statusului Romano-Catolic care nu a fost proprietar în România, dar a obţinut numeroase proprietăţi imobiliare în Ardeal, iar instituţiile Statului Român au fost evacuate şi în multe cazuri au ajuns să plătească chirii foarte mari. În timpul Regimurilor Iliescu, Constantinescu şi Băsescu a fost modificată legislaţia pentru a permite vânzarea pământului românesc la străini, iar în urma sărăcirii accentuate a populaţiei şi a lichidării rapide a unităţilor agricole din toate judeţele s-a ajuns ca peste 1 milion de hectare de terenuri agricole să fie vândute unor persoane fizice şi juridice străine. Adevărata lor origine etnică este păstrată la secret, iar această problemă de securitate naţională este neglijată de instituţiile Statului Român.
În paralel cu cele două etape menţionate, a început cea de a treia, respectiv crearea cadrului legal pentru exproprierea rapidă a sute de mii sau poate a milioane de români din România! Acest program diabolic pare incredibil, dar este adevărat! Acum se pregăteşte legislaţia necesară şi este prevăzut să se treacă la fapte după alegerile locale şi parlamentare din anul 2012. În anii 2013 şi 2014 este programată exproprierea masivă a românilor în România! Un asemenea proiect, ca şi cel început în anul 2009 în România, nu există şi nu s-a aplicat în nicio ţară din lume!
Atunci când a fost adoptată Constituţia României din anul 1991 şi Legea nr. 429/2003 de revizuire a Constituţiei s-a reglementat dreptul de proprietate privată. La art.44, din Constituţie se precizează următoarele:
a)    alin.2: „Proprietatea privată este garantată şi ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular”.
b)   alin.3: „Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă şi prealabilă despăgubire”.
c)    Alin.5: „Pentru lucrări de interes general, autoritatea publică poate folosi subsolul oricărei proprietăţi imobiliare, cu obligaţia de a despăgubi proprietarul”...
d)   alin.6: „Despăgubirile prevăzute la aliniatele (3) şi (5) se stabilesc de comun acord cu proprietarul sau, în caz de divergenţă, prin justiţie.”
e)    Alin.8: „Averea dobândită licit nu poate fi confiscată. Caracterul licit al dobândirii se prezumă.”
Sfidând aceste prevederi din Constituţie, stăpânii străini ai României au pregătit cadrul legal pentru exproprierea românilor şi jefuirea lor! Mutarea în plic a fost dată senatorilor de Gorj de la PSD (Toni Greblă) şi de la PDL (Ion Ruşeţ), urmărindu-se ca terenurile necesare valorificării resurselor miniere să fie dobândite de titularul unei licenţe. Aceştia doi, fără să-i consulte pe gorjenii care vor fi expropriaţi şi după ce abia au intrat în Senatul României, au înregistrat în 25 martie 2009 o propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii minelor nr.85/2003, cu modificările şi completările ulterioare. Această propunere legislativă transpartinică, încalcă Legea fundamentală a ţării, apoi adaugă la textul Constituţiei şi îl modifică, dar mai ales completează textul de la alte şase acte normative, respectiv: Legea nr.33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică; Legea nr.46/2008 – Codul silvic; Ordonanţa Guvernului nr.43/2000 privind protecţia patrimoniului arheologic şi declararea unor situri arheologice ca zone de interes naţional; Legea nr.18/1991, Legea fondului funciar; Legea nr.59/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii; Legea nr.350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul. Demersul legislativ al senatorilor Toni Greblă (PSD) şi Ion Ruşeţ (PDL) sfidează Constituţia României, pe care au jurat să o respecte, şi încalcă Legea nr.24/2000 privind tehnica legislativă. Cu toate acestea, în mod suspect, Consiliul legislativ nu observă ilegalităţile strigătoare la cer şi în 28 aprilie 2009 dă avizul favorabil cu nr.398/2009. În 25 august 2009, Comisia pentru administraţie publică, organizarea teritoriului şi protecţia mediului transmite avizul negativ cu nr.190/2009. La cererea senatorului Toni Greblă, Biroul Permanent al Senatului a solicitat un raport comun de la Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări (preşedinte Toni Greblă) şi Comisia economică, industrii şi servicii (preşedinte Varujan Vosganian). Raportul comun este favorabil, cu unele amendamente formale la propunerea legislativă. Punctul de vedere al Guvernului este negativ, este înregistrat cu nr. 1.378/29 mai 2009 şi este semnat de primul-ministru Emil Boc. Guvernul nu susţine adoptarea acestei propuneri legislative!
Dintre observaţiile Guvernului României menţionăm următoarele:
-  Completarea definiţiei date „dezvoltării” nu concordă cu obiectul Legii minelor şi nu este corelată cu sfera noţiunii de „activitate minieră”, care nu poate cuprinde implicit, unele proceduri care ţin de acte şi fapte situate în afara sferei activităţii miniere.
-  Iniţiatorii au căutat să stabilească o procedură specială de expropriere pentru titularii licenţelor de exploatare şi să asigure o serie de derogări de la reglementările în materie de urbanism şi amenajarea teritoriului, în materie silvică, de mediu, cu privire la autorizări şi proceduri prealabile lucrărilor.
-  Exproprierea trebuie să beneficieze de o reglementare unitară.
-  Această propunere legislativă vizează instituirea unei proceduri speciale de expropriere în materie minieră.
-  În cuprinsul Legii minelor nu există sintagma „substanţe minerale utile”, ci categoriile de „resurse minerale”.
-  Conform Constituţiei, obligaţia de plată a despăgubirii aparţine expropriatorului, respectiv Statului Român şi nu titularului licenţei de exploatare care are numai un drept de folosinţă asupra terenului şi nu un drept de proprietate.
-  Propunerea legislativă vizează acordarea de derogări de la legislaţia în domeniul evaluării impactului asupra mediului în cazul proiectelor pentru activităţi miniere, fiind încălcată legislaţia europeană, respectiv Directiva EIA.
La dezbaterea propunerii legislative privind exproprierea românilor în România de către firme străine şi cetăţeni străini a luat cuvântul în plenul Senatului numai senatorul Puiu Haşotti (PNL) care a spus că s-au înţeles toţi liderii de grup ca să voteze această iniţiativă legislativă. La votul din 27 octombrie 2009 s-au înregistrat în Senat: 73 voturi pentru; niciun vot împotrivă şi o singură abţinere.
Ceea ce s-a petrecut în Senat şi în Camera Deputaţilor cu această propunere legislativă susţinută de toate partidele politice şi UDMR, pentru a putea fi expropriaţi românii de către străinii care au obţinut, prin acte de corupţie, de la Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale (ANRM), licenţe de exploatare a resurselor naturale, dovedeşte ce mult înseamnă scoaterea Partidului România Mare din Parlament, prin fraudarea alegerilor din anul 2008.
Proiectul de lege a fost adoptat de Senat şi trimis la Camera Deputaţilor spre dezbatere. Caracterul legii: organică. Din cele 10 pagini ale proiectului de lege prezentăm câteva exemple edificatoare şi cutremurătoare pentru românii din ţară şi cei plecaţi în străinătate:
1) După art.10 din Legea minelor nr.85/2003 se introduc 17 articole noi, art.10¹-1017, cu următorul cuprins:
„Art.10¹. Prin derogare de la prevederile art.6 din Legea nr.33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, cadrul juridic pentru reglementarea măsurilor în scopul asigurării terenurilor necesare desfăşurării lucrărilor miniere pentru exploatarea substanţelor minerale utile este cel prevăzut la art.10¹-1017.
Art.10². Se declară de utilitate publică lucrările miniere pentru exploatarea substanţelor minerale utile, care se execută în baza unei licenţe de exploatare.
Art.10³. Pentru lucrările declarate de utilitate publică în condiţiile art.10², expropriator este statul român, prin titularii licenţelor de exploatare, operatori economici.
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
Art.10, alin.3 ... „titularii licenţelor de exploatare notifică persoanele fizice sau juridice titulare de drepturi reale asupra procedurii şi ofertei de despăgubire”.
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
Art.108. Plata despăgubirilor pentru imobilele ce urmează a fi expropriate în temeiul prevederilor art.10 alin.(1) se face de titularul de licenţă direct titularilor drepturilor reale, în numerar sau prin consemnarea sumelor într-un cont bancar la dispoziţia acestora.
Art.109. ... „se desemnează comisia de verificare a dreptului de proprietate şi a oricăror drepturi reale şi de negociere a cuantumului despăgubirii”. În comisie intră 3 reprezentanţi ai titularului licenţei de exploatare, 3 proprietari ale căror imobile vor fi expropriate şi primarul localităţii. Conducerea comisiei se desemnează de titularul licenţei. Comisia stabileşte cuantumul despăgubirii prin negociere cu proprietarii imobilelor. Decizia comisiei privind cuantumul despăgubirilor se comunică expropriatului şi se afişează la sediul consiliului local, la sediul titularului licenţei de exploatare (probabil în Barbados, Canada, Elveţia, USA, Marea Britanie, India, Germania, Franţa, Italia, Olanda, Israel etc.).
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
Art. 10¹¹. În termen de maximum 15 zile, când există acordul părţilor, expropriatorul efectuează plata despăgubirilor pentru imobilele ce urmează a fi expropriate.
Art. 10¹². Când nu se ajunge la învoială între părţi, expropriatorul se adresează instanţelor judecătoreşti, iar termenele stabilite de instanţele judecătoreşti nu pot fi mai mari de 7 zile.
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
Art. 10¹. „Transferul dreptului de proprietate asupra imobilelor expropriate operează de drept de la data plăţii despăgubirilor stabilite prin hotărârea definitivă a comisiei prevăzute la art.109, alin.(1) sau, după caz, prin hotărârea judecătorească irevocabilă.
Art. 10¹. ... „terenurile necesare realizării lucrărilor şi obiectivelor prevăzute la art.10² şi 106 pot fi scoase definitiv din fondul forestier naţional, indiferent de forma de proprietate şi de suprafaţa proprietăţii forestiere afectate”. „Scoaterea definitivă din fondul forestier naţional a terenurilor prevăzute la art.10² şi art.106 se exceptează de la aplicarea prevederilor art.7, alin.(3) şi (4) şi art.34, alin.(2) din Codul silvic.”
2) La articolul 11, după aliniatul 2 se introduc şase noi aliniate, alin.(3)-(8), prin care se stabilesc termene foarte scurte pentru eliberarea certificatului de descărcare de sarcină arheologică, dar nu pentru întreaga suprafaţă, ci pe fiecare parte de teren din perimetrul de exploatare.
3) La articolul 25 se introduce alin.(2) cu următorul cuprins: „Titularul licenţei de exploatare poate solicita extinderea perimetrului pentru executarea lucrărilor de construcţii aferente utilităţilor specifice necesare stocării produselor miniere, a sterilului şi a produselor reziduale” ...
4) După articolul 43 se introduc trei noi articole, art.43¹-43³ care prevăd următoarele:
Art.43¹. Prin derogare de la prevederile art.2 din Legea nr.50/1991, certificatul de urbanism obţinut în scopul desfăşurării de activităţi miniere este independent şi separat de toate avizele şi aprobările eliberate în baza sa. Dacă certificatul de urbanism devine inaplicabil, fiind ilegal, toate avizele şi aprobările obţinute în baza sa rămân în vigoare.
Art.43² prevede ca prin derogare de la prevederile Legii nr.350/2001, în cazul în care Consiliul local nu aprobă planul de urbanism general (P.U.G.) atunci titularii de licenţă de exploatare pot cere să fie emise certificate de urbanism la Bucureşti, în baza regulamentului general de urbanism aprobat prin hotărâre a Guvernului.
Art.43³. Prin derogare de la prevederile alin.(1) al art.51 din Legea nr. 350/2001, planurile de urbanism pentru realizarea obiectivelor din licenţele de exploatare sunt finanţate din bugetul de stat sau de la bugetele locale. Cât cinism! Cei care vor fi expropriaţi urmează să plătească şi planurile de urbanism.
5) „Prevederile licenţelor de explorare şi/sau exploatare încheiate înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi şi aprobate sau în curs de aprobare de către Guvern rămân valabile pe întreaga lor durată, în condiţiile în care au fost încheiate. La solicitarea titularilor de licenţe de explorare şi/sau exploatare, prevederile licenţelor valabil încheiate la data intrării în vigoare a prezentei legi se modifică şi se completează în sensul prevederilor Legii minelor nr.85/2003, cu modificările şi completările aduse în prezenta lege.
În Raportul comun al Comisiei juridice şi Comisiei economice din Senatul României, semnat de preşedinţii Toni Greblă şi Varujan Vosganian, se arată că „Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Legii minelor nr.85/2003, cu modificările şi completările ulterioare, în sensul promovării unor soluţii derogatorii de la diferite acte normative, referitoare la exproprierea pentru cauză de utilitate publică, autorizarea executării lucrărilor de construcţie, amenajarea teritoriului si urbanism, protejarea monumentelor istorice, patrimoniu arheologic, fond funciar, silvicultură.” Deci, modifică ilegal Constituţia României şi încă şapte domenii reglementate prin legislaţia actuală! Cu toate acestea, niciun senator nu a votat împotrivă! De ce? Trebuie întrebaţi fiecare dintre ei, atât de către alegători, cât şi de către mass-media centrală şi locală! Cine i-a mandatat să voteze pentru exproprierea cetăţenilor români de către titularii de licenţe de exploatare a bogăţiilor naturale, a resurselor minerale, existente în România. Cine le-a cerut şi pentru ce comisioane să susţină derogări de la prevederile legale în favoarea titularilor licenţelor de exploatare şi împotriva a milioane de români care riscă să fie expropriaţi?
Prin această propunere legislativă se pune în mare pericol existenţa şi viitorul Poporului Român pe teritoriul României! Orice proprietar privat va putea fi expropriat de către titularul unei licenţe de exploatare, mai veche sau mai nouă. Este posibil ca, în multe cazuri, după ce a expropriat pe proprietarii de clădiri, terenuri şi păduri, titularul licenţei să abandoneze exploatarea (din diferite motive) şi să treacă la speculă pe seama proprietăţilor dobândite de la titularii drepturilor reale. Lucrările miniere pentru exploatarea substanţelor minerale utile, care se execută în baza unei licenţe de exploatare obţinută de o firmă privată străină sau română sunt declarate de utilitate publică! Până spre sfârşitul anului 2011, Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale a eliberat multe mii de licenţe de exploatare şi are în program să emită alte mii de licenţe pentru exploatarea resurselor minerale care sunt răspândite pe tot teritoriul României, una dintre cele mai bogate Ţări din lume, în astfel de resurse. În faţa pericolului în care se află Poporul Român trebuie ca să fie făcute publice toate licenţele de exploatare a bogăţiilor naturale din România. Rezultă foarte clar că, scopul principal urmărit de această propunere legislativă votată în Senatul României de către toţi senatorii PDL, PSD, PNL, PC, UNPR şi UDMR este de a facilita exproprierea cetăţenilor români, iar construcţiile şi terenurile lor, precum şi cele ale Statului Român, să treacă în proprietatea titularilor de licenţe de exploatare a substanţelor minerale utile. Pe această cale, străinii obţin la cele mai mici preţuri din lume proprietăţi uriaşe în România, iar românii îşi vor pierde Ţara lor moştenită de la strămoşii care au apărat pământul străbun şi vatra multi-milenară cu mari sacrificii. Averea pe care o vor dobândi prin această lege titularii licenţelor de exploatare a substanţelor minerale utile nu poate fi confiscată, conform Constituţiei. Prin această acţiune diabolică, susţinută de senatorii şi conducătorii PDL, PSD, PNL, UNPR, PC şi UDMR se urmăreşte şi se susţine, pe faţă, materializarea proiectului „Israel în România”, care face parte din Holocaustul împotriva Poporului Român, mult mai amplu şi cu consecinţe mult mai grave decât holocaustul împotriva evreilor.
Conform unui plan ultrasecret, acest proiect de lege, care modifică şi completează Constituţia României şi încă şase legi, staţionează la Camera Deputaţilor, până după alegerile parlamentare din anul 2012. Până acum, au fost date avizele de către comisiile permanente de specialitate, iar din 17 martie 2010 Comisia pentru industrii şi servicii nu a întocmit raportul. Pentru o lege atât de importantă, care modifică şase legi şi Constituţia României nu s-a cerut, în mod deliberat, Raport comun cu Comisia juridică a Camerei Deputaţilor, aşa cum s-a procedat la Senat. Se mizează pe faptul că populaţia României va putea fi manipulată pe tot felul de teme şi că această bombă uriaşă vizând exproprierea românilor de către străini nu va exploda în mass-media şi în campaniile electorale din anul 2012.
În faţa acestui uriaş pericol, românii din ţară şi din străinătate au dreptul şi obligaţia să iasă în stradă pentru a apăra dreptul la proprietate privată înscris în Constituţia României.
 

Dr. Gheorghe Funar
Preşedinte al Partidului România Mare


P.S. 1: Acest text a fost prezentat într-o conferinţă de presă şi, apoi, publicat în cartea „Holocaustul împotriva Poporului Român”, apărută la Editura GEDO, Cluj-Napoca, în anul 2012.
P.S. 2: Procurorii D.N.A. au ocazia să afle de la judecătorul Curţii Constituţionale a României domnul Toni Greblă ce a primit şi de la care asasini economici şi asasini politici internaţionali şi autohtoni pentru a promova propunerea legislativă de modificare a Legii minelor şi ce trafic de influenţă a făcut acesta.
P.S. 3: Nu trebuie uitat faptul că domnul Toni Greblă a fost susţinut şi promovat în Parlament, inclusiv în funcţia de preşedinte a Comisiei juridice a Senatului României, precum şi ca judecător la Curtea Constituţională a României de către preşedintele P.S.D. şi premierul României, domnul Victor Viorel Ponta, deputat de Gorj. Nu este exclus ca procurorii D.N.A. să constate că în campaniile electorale pentru alegerile parlamentare din anii 2008 şi 2012, candidatul Toni Greblă şi apropiaţii lui (din dosarul penal) au susţinut realegerea deputatului Victor Viorel Ponta, cu afişe electorale, capsatoare, capse etc.
P.S. 4: Premierul Victor Viorel Ponta a primit,  de la SS, pe linia internă a P.S.D. şi din presa locală gorjeană, numeroase informaţii referitoare la faptele de natură penală pentru care este cercetat acum judecătorul Toni Greblă. Cu toate acestea, preşedintele P.S.D. l-a susţinut şi promovat ca senator al României, preşedinte al comisiei juridice a Senatului României şi judecător la Curtea Constituţională a României.  De ce a făcut-o? Deocamdată, nu îl întreabă nici Parlamentul şi nici D.N.A.

Dr. Gheorghe Funar
Preşedinte al Partidului România Mare



Cluj-Napoca,
22 ianuarie 2015

joi, 15 ianuarie 2015

DOREL VIŞAN: "Am învăţat să vorbesc cu corpul meu"


"Mi-am luat, imaginar, ficatul în braţe şi l-am mângâiat" 

- În urmă cu câţiva ani, admiratorii dvs. şi întreaga lume a teatrului românesc au intrat în panică auzind că sunteţi foarte bolnav de o su­ferinţă, cel mai adesea, fatală. Peste câtva timp, când zâmbetul dvs. a apărut din nou pe micul ecran şi pe scena Teatrului Naţional din Cluj, toată lumea a respirat uşurată. Acum, când norii negri au trecut şi sunteţi mai în formă ca ni­ciodată, ne gândim că minunea pe care aţi trăit-o le-ar putea fi de folos şi altora. Cum s-a în­tâm­plat?

- Acum câţiva ani am avut o infecţie la o coardă vocală şi am făcut o operaţie. La analizele necesare s-a descoperit şi "bucuria" asta la ficat: hepatită cronică virală! N-am ştiut până atunci de ea, duceam boala pe picioare, cum se spune. A fost un semnal de alarmă foarte dur, pe care a trebuit să-l gestionez cât mai repede, căci boala aceasta este foarte vicleană. Primul impuls a fost că e cuţitul la os şi că trebuie făcut ceva de ur­genţă, că altfel mă găt din lumea asta. Aşa că am început rapid cu tratamentul alopat, prescris de medic. Dar n-a fost suficient şi atunci am început tratamentul cu interferon, care este un medi­ca­ment extraordinar, dar are nişte reacţii secundare teribile, care pot mai degrabă să strice, decât să repare în organism.
Poţi să-l iei, să te chinui de­geaba şi să n-aibă nici un efect. Eu am avut noroc, la mine a avut efect, într-o oarecare măsură, dar tot nu am fost restabilit şi vindecat total. În perioa­da aceea, întâmplarea, care niciodată nu e întâm­plătoare, a făcut să cunosc un medic mai tânăr, care m-a ajutat mult, pentru că m-a orientat spre medicina naturistă şi spre alte metode de tratament, care ţin de medicina complementară. Aşa am ajuns să-mi pla­nific singur vindecarea şi iată că acum sunt un om vindecat.

- Să le luăm pe rând, aţi înţeles, la un moment dat, că medicina alopată nu este suficientă pentru a trata boala dumneavoastră sau că este incapabilă să rezolve toate problemele medicale pe care le aveaţi...

- Da, am înţeles şi am simţit că medicina alopată a acoperit doar o parte a vindecării. Atunci m-am ho­tărât să caut şi alte metode de tratament. Eu citisem înainte câte ceva despre medicina complementară şi despre cea orientală, dar nu am folosit până atunci ceea ce ştiam, dar dacă am văzut că e bai mare, am reluat lecturile, învăţăturile şi notele mai vechi şi am început să practic unele dintre aceste metode. Primul pas a fost că am învăţat să-mi cunosc corpul, "să vorbesc" cu el. Pe orice organ


poţi să-l setezi, să-l scoţi afară (imaginar), să vorbeşti cu el, să-l cureţi, să-l ştergi, să-l mângâi, să râzi cu el. Aşadar, am ur­mat mai departe sfaturile medicinii alopate, dar, în pa­ralel, am aplicat tehnici orientale de echilibrare, de energizare, de setare a fica­tu­lui. Se spune că există o ie­rarhie a organelor. De exem­plu, stomacului poţi să-i or­doni să se alinieze la un stan­dard, dar ficatul este un nobil cu care trebuie să te porţi fru­mos. Inima este regele, plămânii - statul major, ve­zica biliară este tribunalul, ficatul e consiliul de mi­niştri, stomacul este ariergarda, aprovizionarea, intestinele şi rinichii sunt servitorii, debarasează, rinichii filtrează sângele, au o muncă de salahor. Poa­te nu le-am spus pe toate, dar cam aşa este organizată armata trupului. Dar să revin la boala mea, eu am vorbit cu ficatul, l-am scos (imaginar), l-am luat în braţe şi l-am mângâiat şi i-am făcut o carapace de apă­rare, ca aceea a unei broaşte ţestoase. Mental, în jurul ficatului, am pus o plasă, care să-i permită res­piraţia, dar prin care viruşii, care îl înconjurau să nu mai poată ajunge la el. Pe viruşi mi i-am imaginat ca pe nişte căluţi de mare ce încercau să-şi bage nasurile alungite prin plasa de care v-am vorbit. Ori acolo, în interiorul ficatului, lângă plasa aceea, mai aveam eu nişte "oameni" ai mei, aliaţii mei, care mă slujeau şi care veneau cu nişte săbii şi tăiau nasurile căluţilor, adică ale viruşilor. Pare copilăresc ceea ce vă spun, pare un joc de copil. E ca o poveste. Şi căluţii răniţi mergeau la ceilalţi şi le spuneau, măi, nu mai veniţi şi voi, că acolo vă taie nasul şi eu vedeam mental, îmi imaginam că nu mai vin alţii, că nu se mai apropie. Şi chiar simţeam că nu mai vin. Eu aşa am procedat, şi mi-am planificat ca în 3 săptămâni să scap de viruşii care mi-au atacat ficatul şi aşa a fost, în 3 săptămâni n-a mai fost nici un virus. După alte 3 săptămâni au venit din Scoţia rezultatele analizelor făcute la un laborator specializat în asemenea boli, şi scria negru pe alb: "Virus hepatic nedetectabil". Doctoriţa alopată care mă îngrijea m-a întrebat ce am făcut şi i-am spus că mi-am planificat vindecarea. Am spus că vreau ca atunci aşa să fie şi aşa a fost. Asta înseamnă să pla­nifici mental: vreau ca atunci să fie aşa şi aşa va fi. Aşa­dar, dacă-ţi impui şi bagi un program în creier, pro­gramul acela chiar funcţionează. Asta este ceea ce nu înţeleg occidentalii şi medicina alopată, din păcate. Ei râd de chestia asta, dar eu am mai vorbit şi cu alţi oameni care mi-au spus că instinctiv au procedat aşa, adică şi-au imaginat vindecarea şi chiar s-au vindecat. Şi eu m-am trezit cu ficatul vindecat.

- Spusă aşa, sub forma unei poveşti, vindecarea pare foarte simplă.
Chiar aşa să fie?

- Dacă crezi în puterea minţii tale, în puterea gândului, chiar aşa este. Numai că trebuie să fii perseverent în aplicarea acestor metode şi să nu le întrerupi total niciodată. Chiar şi după ce ai primele semne de vindecare, trebuie să le mai practici. În cazul meu, lucrurile s-au com­plicat în sensul că tratamentul cu inter­feron a avut nişte efecte secundare extrem de ne­plăcute. Mi-a distrus un genunchi total, pi­ciorul s-a umflat şi s-a format ceea ce medicii numesc chist Baker, care a ajuns la o mărime de 12 cm. Medicii alopaţi care m-au văzut mi-au spus că soluţiile în cazul meu erau puncţia, operaţia şi un genunchi de plastic. I-am spus unui profesor de la Bucureşti că aş vrea să încerc nişte metode complementare de trata­ment, care se bazează pe concentrare, medi­taţie, vizualizare a locului bolnav, planificare a vindecării, dar profesorul mi-a spus că acelea sunt nişte prostii în care el n-are încredere. Dacă am văzut că aşa stau lucrurile, că toţi îmi spun de baston şi de cărucior, am venit aici la ţară, la mine, la Mărtineşti şi zilnic mi-am fă­cut automasaj, presopunctură, gimnastică, re­glare energetică şi multe altele încă. După 6 luni a început să se stabilizeze situaţia oa­re­cum, piciorul s-a dezumflat şi încet, încet şi-a reluat activitatea. Când m-am dus la profesor la Bucureşti, la control, el mi-a zis: "Ai văzut domnule, ce bine ţi-au făcut medicamentele pe care ţi le-am prescris, îţi mai dau încă şase luni de tratament." Eu nu i-am mai spus că, de fapt, nu le-am luat nici pe primele, aşa că nici n-am mai cumpărat alte medicamente. Am revenit acasă şi am reluat tratamentele complementare, am făcut şi masaj în apă sărată la Turda şi într-un an de zile puteam deja să merg normal. Mai rămăsese doar un chist de 2 cm sub genunchi, despre care doctoriţa mi-a spus că nu se va închide, că aşa e boala şi că, chiar dacă se închide, apare apoi în altă parte.

- Bănuiesc că dumneavoastră nu v-aţi mulţumit cu un asemenea verdict şi că v-aţi pus iar armata de aliaţi să vă ajute, nu?

- Să ştii că i-am pus la lucru şi chistul a dispărut în 5 zile. I-am pus însă într-o altă formă decât în cazul ficatului, dar nu-mi prea place să povestesc despre asta, pentru că mulţi nu pricep şi batjocoresc metoda. Este o vindecare cu lumină violetă care este bine­făcătoare. Lumina violetă fiind la marginea spectrului are nişte energii speciale. Linişteşte şi vindecă. De altfel, eu am practicat şi metoda Silva de liniştire şi de ajungere în stadiul alfa. Concret, am rugat-o pe doc­toriţă să-mi arate o imagine interioară a chistului. "Păi, degeaba vi-l arăt, că ăsta nu se mai vindecă, tot o să se mute de colo, colo şi nu mai scăpaţi de el." Am insistat să mi-l arate. "Domnişoară, i-am zis, numa' arată-mi-l, vorba ciobanului, că de restul mă ocup eu." Mi-a arătat radiografia genunchiului, ce avea o formă confuză şi o linie albă, unde era loca­lizat chistul. M-am dus acasă şi mi-am imaginat că pun la baza genunchiului deformat o fantă de lumină violetă, că aceasta se ridică treptat, acoperă tot ge­nunchiul şi nu se mai vede dunga aceea albă, a chis­tului. A doua zi, am făcut acelaşi exerciţiu, îmi ima­ginam genunchiul tot violet, a treia zi, la fel, a patra, la fel şi în a cincea zi chistul a dispărut. Dar cum e posibil, o să mă întrebaţi şi vă răspund aşa cum mi-au spus şi mie alţii, mult mai specializaţi decât mine în asemenea metode de tratare. Vindecarea s-a făcut prin minte. În momentul în care am închis mental boala în partea aceea a corpului, (prin imaginarea culorii vio­lete vindecătoare) celulele genunchiului au făcut o în­trebare la creier. "Şefule, aici s-a dat ordin că-i vin­decat, dar în spatele luminii nu e vindecat. Ce fa­cem?" "Vindecaţi!" a zis creierul. Aşa se vindecă orice parte a organismului. Mental. Dar asta presu­pune să depăşeşti emoţiile negative, să te concentrezi şi să te autocontrolezi în orice moment. Eu pot acum să fac aceste exerciţii de autocontrol foarte repede, pentru că le practic de multă vreme. Nici nu ştiţi cât este de mare puterea gândului. Niciodată să nu spui că eşti bolnav. Niciodată să nu spui că eşti bătrân, sau nefericit, sau supărat. Tot timpul să ai în faţă partea bună a vieţii, a existenţei. Să spui mereu, chiar dacă nu e chiar aşa, "sunt sănătos, sunt tânăr, în putere, sunt fericit, sunt mulţumit".

"Boala se naşte în minte şi tot acolo se vindecă"

- În literatura, medicina şi filozofia orientală se afirmă că este necesar să existe un echi­libru în tot şi în toate;, credeţi că ceva din viaţa dumneavoastră a atras îmbolnăvirea?

- Mintea mea a atras boala. Boala se naşte în minte şi tot aco­lo se şi vindecă. Toţi avem păcate, unele mai mari, altele mai mici. De la minciună şi mândrie, până la invidie, egoism şi ură, de la lene şi gelozie, până la ignoranţă, poftă şi necunoaştere. Toate sunt păcate care, într-un fel sau în al­tul, sunt pedepsite. Dar poate că mai intervin şi păcate ale înain­taşilor din cine ştie a câta gene­raţie. Totul se plăteşte pe lumea asta, nimic nu rămâne nepedepsit, iar scopul final al acestei judecăţi supreme este reinstaurarea echi­librului între toate şi aceasta se poate face prin puterea minţii. Ceea ce gândeşti, spun orientalii, aia eşti. Boala apare mai întâi în minte şi tot în puterea minţii stă şi vindecarea ei, dar şi salvarea în faţa provo­cărilor tot mai stresante ale timpului în care trăim. Tibetanii au trei metode de apă­rare şi salvare de stres. Lăsaţi-mă să vi le spun pentru că pot ajuta pe mulţi oameni. Prima este metoda antidotului: dacă cineva se gân­deşte la tine cu ură, tu trebuie să te gândeşti la el cu iubire. Este cea mai simplă formă de apărare. Dacă ţipă la tine, răspunde-i liniştit. A doua metodă este aceea a conştientizării: dacă cineva te urăşte, tu trebuie să înţelegi că ura este trecătoare, pentru că totul este zădărnicie, după cum spune şi Ecleziastul. Şi-n momen­tul în care vin ca o avalanşă necazu­rile asupra ta, tu trebuie să te gândeşti că toate sunt tre­cătoare şi că vor lua sfârşit. Prin a treia me­todă, foloseşti emoţiile negative ca şi cata­li­zator. Este ca şi cum ai cădea în mare şi te-ai folosi de forţa valurilor ca să ieşi la mal. Este cea mai periculoasă din cele trei, care sunt toate o cheiţă de deschidere a minţii şi a su­fletului şi de înţelegere a vieţii. Despre această metodă, nu­mită a Păunului, înţeleptul Mila­repa zice că este ca şi cum ai lua un giuvaer de pe capul unei vipere, care se poate întoarce în orice moment asupra ta să te muşte. Astea-s metode de a te apăra de stres. Din păcate, noi nu le cu­noaş­tem şi nici nu le practicăm. Îţi face unul rău.... "te-n cur pe mă-ta, stai că-ţi arăt eu ci­ne-s!", cam aşa zice românul nostru. Noi nu răspundem cu dra­goste, răspundem tot cu ură la ceea ce ni se face. Or, trebuie să în­văţăm că cea mai pu­ter­nică formă de apă­rare în lu­mea periculoasă în care tră­im este Iubirea. O spun şi vă rog să scrieţi cu literă mare pentru că alături de libertate, dreptate şi pace, Iubirea este unul dintre ţe­lurile şi idea­lu­rile oamenilor de pretu­tin­deni şi ea stă ca o regină pe primul loc.

"Mi-am modificat total viaţa"

- Sunteţi un mare actor, profesor, poet, măr­tu­risirile de acum arată publicului o altă faţă a omului Dorel Vişan. Toată această experienţă personală de vindecare a pornit din dorinţa de a trăi. Dincolo de fap­tul că v-aţi re­câştigat sănătatea, ce altceva aţi mai învăţat în aceşti ani?

- Am ajuns la concluzia că poţi muri din lumea asta, fără să ştii cine eşti, adică fără să ştii unde-i popa cu crucea. Or, se ştie că omul care trăieşte în confuzie nu poate fi un om sănătos, pen­tru că nu judecă bi­ne. Primul câştig es­te că am ajuns să mă cunosc foarte bine şi că am înţeles că poţi să te ajuţi singur, da­că-ţi disciplinezi min­­tea. Am fost în lumea întreagă pen­tru a învăţa din înţe­lep­ciunea medicinii tradiţionale de pre­tu­tindeni. Am călă­torit în Noua Zee­lan­dă, Australia, Chi­na, Congo, India, Vietnam, Mexic, Uruguay, Pa­ra­guay, Argentina, Tibet, Thailanda, Peru, Cambodgia, Japonia, Canada, nici nu mai ştiu pe unde n-am fost şi peste tot pe unde am umblat, am văzut cât de mult preţuiesc oamenii simplitatea, naturalul, tra­iul în aer liber, aproape de pământ, în concordanţă cu ciclurile mari ale anotimpurilor. Eu mi-am modi­ficat total viaţa. Trăiesc acum într-o casă ţărănească, lângă Cluj, lucrez zilnic în grădină, am plantat pomi, viţă-de-vie, am stupi, flori, straturi de castraveţi, cea­pă şi mor­covi, usturoi; fac zilnic exerciţii fizice, am ajuns la câte 100 de abdomene pe zi, fac automasaj, gim­nastică, de la o oră şi jumătate, până la trei ore pe zi. Ninge, plouă, picură de rouă, numai asta am de făcut şi asta fac. Când a fost baiul mare, am respectat o dietă severă, acuma e mai relaxată, am adoptat o cale de mijloc. E drept însă, câteodată, tot într-o parte mă trage şi mai mănânc şi ce nu-i potrivit. Altfel, n-am încetat să învăţ să trăiesc cât mai simplu şi învăţ cât de

multe pot despre corpul meu. Cunosc, de exem­plu, cele 5 forme de respiraţie, înţeleg cum se poate con­duce energia în corp, unde sunt meridianele, unde locurile de blocare a energiei, cum se poate educa şi stăpâni voinţa, cum să scap de cele trei otrăvuri mari ale lumii: ura, pofta şi iluzia. Oi, Doamne, câtă zoală, câte exerciţii, cât studiu, până am ajuns să înţeleg, cât de cât, ce-i cu mine pe lumea asta! Până am în­ţe­les că trupul singur are tot ce-i trebuie ca să se vin­de­ce şi să se refacă. Alopatia, medicina clasică, vindecă partea, dar omul trebuie să vindece întregul. Un corp uzat nu trebuie reparat pe ici, pe colo, ci "refăcut" în totalitate prin hrănirea cu energie naturală, aceea pe care o primeşte şi copilul la naştere. Această forţă de refacere a sănătăţii au intuit-o şi popoarele primitive care au folosit însă şi puterea poveştilor şi a miturilor, a artei, în general, pentru întoarcerea la lucrurile an­ces­trale şi, mai ales, la Lumina dintâi sub care Dum­ne­zeu i-a dăruit omului din energia Lui vie şi vinde­cătoare.